Pe vremuri, în anii '90, mass media se tot așeza după tipicul tinerei democrații și suferea de metehnele comunistoide și securistice ale puilor de dinozauri din presă. Ziariști și analiști care mai de care mai ciudați, ca traseu politic și influență socială, animau scena publică românească: democratul Silviu Brucan, americanul Adrian Sârbu (?!), marfarul Cristian Burci (
pour les connaisseurs), afaceristul Sorin Roșca Stănescu (Nașul), inventatorul RO-tabloidului - Ion Cristoiu și copia lui, Cornel Nistorescu, omul din umbră Mihai Tatulici, moralistul Marius Tucă și alții asemenea.
Ei bine, dintre toți grangurii de viță, doar unul a mai rămas să se ia la trântă cu dușmanii țării: Cristian Tudor Popescu. Dar aici nu e vorba de dumnealui, ci de locul gol rămas după reorientarea majorității spre zone mai "călduțe" sau mai umbroase (cazul singular al lui Cristoiu). Bătrânii și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul, apoi au șters-o englezește; dar au căscat un gol cât Casa Scânteii până să se întrevadă tânăra generație de presari mai coioși!
După vreo 8 ani de guvernare portocaliu-maronie, timp în care a fost o bălmăjeală totală, de nu mai știai care mai ia bani de la stat și care latră la lună în speranța unor zile mai bune, mi se pare că lucrurile reintră pe făgașul normal. Numai în ultimele două zile constat așa: RTV-ul patronat de un tânăr pesedist, sare la jugulara lui Crin Antonescu: 1-0! Instant, Antena 3 sare la gâtul unui operat la cap (Striblea), lucrător la RTV: 1-1. Și promite că nu-l va ierta nici pe Ponta dacă fraternizează cu dușmanul: 1-2. RTV zice rele de patromul antenelor. 2-2. Ș.a.m.d.
Păi normal, frate-frate, dar brânza (ca și cașcavalu') e pe bani! Nu mă refer la "cașcavalul" de market share, ci la împărțirea puterii. Nu între două televiziuni, ci între doi parteneri de USL. Că sulițele se numesc acum Badea sau oamenii lui Ghiță de la RTV, nu are contează, totul e să iasă sânge! Mi-e dor de sângele revărsat pe zeci de pagini citite pe-atunci de sute de mii de oameni per ediție, în războaiele Ziua - Intact Grup, ori Evenimentul zilei - Ziua...
Oful e că acum doar patronii bagă material, nu văd vreun gazetar de TV sau de presă mai răsărit, să mai ridice capul dincolo de arătătorul stăpânului. Dacă singura cale să te salți e să te maimuțărești din "gura presei" pe blog și-napoi, păzind ograda motanului, e vai și-amar de cojone-șii lu' Rică Venturiano!
Urlați, domnilor Silviu Mănăstire, Victor Ciutacu, doamnelor Andreea Pora și Corina Drăgotescu, nu mai trageți mâța de coadă pe sub fusta mogulașului! Luați de mâncați și cu mânuța voastră, că nu s-a născut vreun Gușă mai năprasnic decât Vântu, nici vreun Ghiță decât Sârbu!
Dependenții de sticlă / se revoltă și strigă:/ libertatea e-n sticlă!
PS. Băă, vă dă ceață Dan Diaconescu, acest Narcis ce oglindește toate frustrările voastre de ziarist populist! Chipul de arivist e de vis pentru un trist.